Donarea de sange. Un act medical lipsit de riscuri?

Donarea de sange. Un act medical lipsit de riscuri?

19/11/2018 Comments Off on Donarea de sange. Un act medical lipsit de riscuri? By Diana Nasulea
DA! Daca esti perfect sanatos si pregatit psihologic pentru a dona sange totul va decurge bine si nu se va intampla nimic neplacut, adica senzatie de rau sau lipotimii nedorite.  Donarea benevola de sange este un act medical simplu si lipsit de riscuri.
In timpul donarii nu te poti contamina cu nici un virus sau bacterie deoarece toate materialele folosite sunt de unica folosinta, sterilizate din fabrica, de cea mai buna calitate,  si se desfac din ambalajul lor in fata donatorului.
Fiecare punga de colectare a sangelui  are atasata acul propriu si odata desfacut din ambalaj acel ac nu mai poate fi folosit decat la recoltarea  respectiva. Dupa folosire are un sistem de blocare care serveste la protectia asistentului care recolteaza, dar si la imposibila reutilizare a acului. 
Toate eprubetele recoltate concomitent cu donarea de sange, folosite la prelevarea de probe pentru testarile obligatorii,  sunt de unica folosinta de asemenea. Sangele pentru testele obligatorii se recolteaza concomitent cu punga de sange pentru a fi siguri ca ele reprezinta continutul donarii, care trebuie sa fie buna pentru a ajuta un bolnav.

Care sunt testele obligatorii ce se efectueaza la fiecare donare de sange?

Prin Ordin al Ministrului Sanatatii la fiecare donare se efectueaza urmatoarele teste asupra sangelui donat, teste ale caror rezultate este confidential si nu paraseste institutia fara acordul scris al donatorului:
Grupa sanguina, Rh-ul,
Hemoglobina / hemoleucograma,
Anticorpi-antigen HIV 1 si 2,
Anticorpi-antigen anti virus hepatitic C,
Antigen Ag HBs, antigenul de suprafata al virusului hepatitic B,
Anticorpi anti  HTLV  1si 2, adica  anti virusului  leucemiei cu celule T a adultului,
TPHA adica testare pentru depistarea sifilisului, sau  test EIA  pentru anticorpi anti sifilis,
ALT sau TGP, enzima prezenta in ficat care atunci cand este crescuta poate indica o hepatita acuta.

Ce se intampla cu rezultatele testarilor obligatorii?

Toate rezultatele raman confidentiale. Aceste rezultate servesc la calificarea biologica a sangelui. Ele arata daca sangele, un tesut viu, este sanatos si poate fi utilizat ca produs terapeutic.
Principiul de baza al medicinei este “Primum non nocere” deci mai intai sa nu faci rau.  Din acest motiv nu trebuie transfuzat un sange care poate imbolnavi pacientul primitor. Sangele care are teste non conforme cu standardele impuse de lege se incinereaza, nu se foloseste sub nici o forma. De asemenea nu se foloseste sange netestat, chiar daca donatorul de la care provine punga a donat de foarte multe ori si are analizele anterioare bune.
Fiecare donator are obligatia sa raspunda corect la intrebarile puse de catre personalul medical, sa fie onest, sa completeze chestionarul antedonare in mod sincer, acesta fiind o ancheta epidemiologica preventiva,  sa semneze in cunostinta de cauza,  sa isi exprime consimtamantul informat asupra donarii si a tot ce decurge de aici,  sa se informeze personal asupra rezultatelor de la testele efectuate pentru calificarea sangelui sau. Rezultatele testarilor sunt strict confidentiale si nu parasesc institutia fara autorizarea scrisa a donatorului. 
In interesul lor propriu, pentru informare asupra starii de sanatate, donatorii sunt trebuie sa revina la 72 de ore dupa donare, la fisier unde sunt identificati pe baza de buletin de identitate si de unde isi ridica, doar personal, rezultatele testarilor, si daca solicita explicit primesc buletin de analize cu rezultatele personale ale donarii. Identitatea donatorului nu este divulgata nimanui, donarea fiind anonima.

Comments are closed